În Neagra Vlahie şi caii sunt răi,
Iar Vlad Vodă Dracul e pui de şeitan.
La fel sunt şi codrii şi oamenii săi
Şi toţi pân` la unul îl vor pe Sultan.
E neagră câmpia de turci pregătiţi
Cu arme în mână, sunt toţi cârmuiţi.
De cruzi generali ai armatei păgâne,
Nimic nu le-a stat în faţă să-ndure.
Atacuri rapide, cu săbii de foc,
Cu suliţi şi arcuri ce trec drept prin om.
Dar Vlad îi aşteaptă cu ape secate,
Cu câmpuri uscate şi greu vânt de moarte.
În jur este linişte ca în mormânt
Şi turcii miraţi stau fără cuvânt.
Nu ştiu ce-i aşteaptă şi cred că de frică
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Din seară în ziuă îi muşcă valahii,
Sunt obosiţi şi bolnavi otomanii.
Nu ştiu ce se-ntâmplă, de unde le vine
Moartea în oase şi cât îi mai ţine...
Spun rugăciunea, Allah să-i asculte,
Apoi închid ochii şi speră să uite
Că sunt zile-ntregi de când nu se-opreşte,
Atacul ce parcă din iarbă porneşte.
Furia e mare şi vlahii sunt repezi,
Lovesc fără milă şi taie din vene,
Din vene-ncărcate de răul ce-ncearcă
Să calce pământul, să-l calce deodată.
Să calce pământul, să-l calce deodată.
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Vlad merge-ntr-o clipă, îmbrăcat ca un turc,
Se pierde prin corturi şi taie duşmanul.
Turcii, speriaţi, scot sabia şi luptă,
Dar între ei, nu ştiu un' să fugă.
Se-omoară de frică, de frică nebună,
Aceleaşi cuvinte le spun toţi cu ură:
Vlad să dispară din lumea în care
Nimic pentru el nu este prea mare!
Nimic pentru el nu este prea mare!
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Nu iartă pe nimeni ce-aduce durerea,
Şi nicio privire nu vezi că se-nchină.
Sunt corturi în flăcări şi trupuri tăiate
Şi iar se aude cel strigăt din vreme.
